În 1959, în timpul lucrărilor de sistematizare din Mangalia, a avut loc o descoperire arheologică deosebită.
La o adâncime de 1,5 metri, s-a găsit un mormânt construit din blocuri mari de calcar. Pe capacul mormântului, format din trei dale de calcar, au fost descoperite resturi de coji de ouă și o coroniță fragmentată din frunze de bronz.
În interiorul mormântului se afla un schelet bărbătesc, într-o stare de conservare precară. Pe craniu a fost găsită o altă coroniță similară celei de pe capac. Între oasele mâinii drepte și peste oasele bazinului au fost descoperite fragmente de papirus într-o stare avansată de degradare, scrise în limba greacă.
Pe baza cercetărilor arheologice, mormântul a fost datat în a doua jumătate a secolului al IV-lea î.Hr. Acesta reprezintă cel mai vechi papirus descoperit în România, cu o vechime de 2.500 de ani.
Cu toate acestea, papirusul a fost trimis în Rusia, deoarece Institutul de Arheologie din București nu avea resursele necesare pentru restaurare și conservare. Timp de jumătate de secol, papirusul a fost uitat în România, crezându-se că s-a deteriorat. În Rusia, au fost publicate articole despre starea bună de conservare a papirusului, dar nu s-a precizat unde se află.
În anii 2000, când s-a aflat că papirusul se află la Moscova, s-au făcut numeroase demersuri pentru repatrierea sa în România. Abia pe 22 august 2011, Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia și Primăria Municipiului Mangalia au organizat o ceremonie oficială de predare-primire a papirusului.
Cercetătorii ruși au analizat fragmentele și au ajuns la concluzia că numărul mare de fragmente (peste 150) și dimensiunile foarte mici nu permit descifrarea textului în prezent. Există speranța că prin aplicarea unor noi metode de cercetare se vor obține noi informații.
Există opinii că papirusul descoperit la Mangalia ar conține un text religios.
