Neymar (31 de ani) a luat decizia de a pleca de la PSG după 6 ani, iar transferul său se așteaptă să se realizeze în această săptămână.
În vara anului 2021, Neymar și-a prelungit contractul cu PSG până în 2025, însă acum starul brazilian este hotărât să părăsească Parisul, ceea ce se potrivește și cu dorințele oficialilor campioanei Franței.
Revista prestigioasă Forbes, citându-l pe un cunoscut jurnalist saudit, afirmă că Al-Hilal este pregătit să anunțe transferul lui Neymar în această săptămână.
Ahmed Al-Ajlan, un jurnalist cu 600.000 de urmăritori pe Twitter, a făcut această dezvăluire spectaculoasă în cadrul emisiunii de la postul MBC1. Canalul MBC1 face parte din grupul media MBC, cu sedii principale la Londra, Riyadh și Abu Dhabi.
„Al-Hilal va transfera un jucător care va fi bomba sezonului și despre care va vorbi toată lumea”, a explicat Al-Ajlan. Ulterior, presa din Arabia Saudită a dezvăluit că jucătorul menționat este Neymar.
Starul brazilian este tentat să accepte un contract în valoare de sute de milioane de euro și să părăsească elita fotbalului mondial. Întrucât PSG vede cu ochi buni despărțirea de jucătorul brazilian și își dorește să recupereze o parte din cei 222 de milioane de euro cheltuiți în 2017, există șanse mari ca transferul la Al-Hilal să se concretizeze în această perioadă de MERCATO.
În prezent, Al-Hilal este singura opțiune viabilă pentru Neymar. Cu toate că relațiile dintre Qatar și Arabia Saudită sunt tensionate, campioana Franței este dispusă să accepte oferta făcută de Al-Hilal, iar transferul se va realiza în vara aceasta.
Cota de piață a lui Neymar este evaluată la 70 de milioane de euro, iar în acest sezon pentru PSG, brazilianul a reușit 18 goluri și 17 pase decisive. La naționala Braziliei, Neymar a marcat 77 de goluri în 124 de partide.