Astăzi, 30 iunie, la Șantierul Naval Damen din municipiul Galați, a avut loc un eveniment deosebit care a marcat un moment important în istoria pompierilor români: lansarea la apă a primei nave multirol de căutare și salvare pe mare.
„Această navă este echipată cu cele mai avansate tehnologii și echipamente de intervenție, permițându-ne să răspundem rapid și eficient în situații de urgență pe apă. Fiind un mijloc de mobilitate navală, aceasta are capacitatea de a executa misiuni operative continue timp de până la trei zile fără a avea nevoie de aprovizionare sau realimentare. De asemenea, poate prelua până la 50 de supraviețuitori și este concepută pentru a opera în toate anotimpurile, atât în Marea Neagră, cât și în Marea Mediterană. Nava va juca, de asemenea, un rol crucial în operațiunile de monitorizare și prevenție a riscurilor pe mare.” a declarat președintele Damen Galați.
Este important de menționat că achiziționarea acestei nave face parte dintr-un contract semnat în luna octombrie a anului 2022, în cadrul căruia au fost achiziționate două nave multirol destinate salvării de vieți și protejării de bunuri. Aceste nave sunt proiectate și construite la Șantierul Naval Damen din Galați de către prestigiosul constructor naval Grupul Damen. Valoare totală fiind estimată la aproximativ 44 de milioane de euro.