Primăria Municipiului Mangalia informează cetățenii orașului și turiștii că stația provizorie de transport public în comun, amplasată anterior pe Șoseaua Constanței (DN39), la intrarea în oraș în dreptul blocului AG1, a fost desființată. Această schimbare a fost realizată în contextul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană, iar stația de autobuz a fost mutată pe trotuarul din fața Gării, în cadrul parcării recent modernizate.
Această reamenajare a permis nu doar relocarea stației de autobuz, ci și înființarea unei stații de taxi și a unei parcări pe termen scurt, în beneficiul atât al turiștilor, cât și al localnicilor.
Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a explicat rațiunea din spatele acestei schimbări: “Am mutat stația în fața Gării, atât pentru a facilita circulația pe Șoseaua Constanței, cât și pentru a veni în întâmpinarea turiștilor, care acum pot lua autobuzul direct de la Gară pentru a ajunge la hotelurile din stațiuni. Dorim să reamintim că acest transport public este gratuit, Mangalia fiind singura primărie din țară care asigură transportul cu autobuze electrice între oraș și stațiuni.”