O grevă a personalului de pe aeroporturile italiene a perturbat sâmbătă sute de zboruri și a afectat călătoriile a mii de pasageri, conform informațiilor furnizate de ANSA și AFP. Angajații de la sol au întrerupt lucrul la ora locală 10:00 și nu își vor relua activitatea până la ora 18:00, conform Agerpres.
În același timp, piloții și însoțitorii de zbor de la compania aeriană Vueling au intrat și ei în grevă, iar piloții companiei Malta Air, care operează unele zboruri ale Ryanair, sunt în grevă între orele 12:00 și 16:00.
Asociația Consumatorilor Codacons estimează că au fost deja anulate aproape 1000 de curse aeriene, afectând aproximativ 25.000 de pasageri. Numai pe aeroportul din Napoli au fost anulate 118 zboruri, iar în total 150 de zboruri au fost anulate pe cele două aeroporturi din Milano – Linate și Malpensa. La aeroportul Fiumicino, care deservește Roma, sunt anulate 200 de zboruri către destinații precum Copenhaga, Stockholm, Barcelona, Palma de Mallorca, Palermo sau Catania.
Ita Airways a fost nevoită să anuleze 113 curse interne și internaționale.
Greviștii solicită încheierea unui nou contract colectiv de muncă, deoarece contractul anterior a expirat acum șase ani. Ministrul Transporturilor, Matteo Salvini, le-a cerut protestatarilor să manifeste “bun-simț”, pentru a nu afecta milioanele de lucrători și turiști.