Prim-ministrul Marcel Ciolacu a solicitat astăzi, în timpul ședinței de Guvern, ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, să încheie elaborarea normelor de aplicare pentru Planul Național de Combatere și Control al Cancerului până săptămâna viitoare, astfel încât acestea să fie adoptate în viitoarea ședință a Executivului.
În timpul ședinței, premierul a subliniat importanța finalizării normelor pentru Planul național de luptă împotriva cancerului și a menționat că întregul set legislativ asociat acestor norme a fost deja pus în transparență publică.
“Așadar, săptămâna viitoare doresc să adoptăm modificările în ședința de Guvern”, a declarat Marcel Ciolacu, exprimându-și dorința de a accelera procesul de implementare a măsurilor pentru combaterea și controlul acestei grave afecțiuni.