Șantierul Naval Mangalia a fost marcat de o dezvoltare semnificativă în contextul parteneriatului dintre Damen și Statul Român, însă acordul de asociere a fost anulat, conform unui comunicat de presă emis de reprezentanții Damen.
Direcția Șantierului Naval Mangalia a organizat o conferință de presă pentru a comunica oficial reacția și perspectiva sa în legătură cu acest eveniment.
La conferința de presă au participat Sofien Lamiri, Director General Damen Shipyards Mangalia, Liana Constantin, Director Corporate Affairs și Dan Ocnev, Director Operațional. Aceștia au oferit detalii esențiale în legătură cu situația și au prezentat viziunea companiei asupra dezvoltării ulterioare.
„Astăzi dorim să facem o declarație importantă referitoare la șantierul nostru în ceea ce privește un eveniment semnificativ și negativ care a afectat structura de funcționare: controlul managerial și operațional nu mai poate fi exercitat de Damen Holding în calitate de investitor minoritar. În acest sens, Directoratul șantierului a luat act de promulgarea Legii nr. 187/2023, care modifică OUG nr. 109/2011, privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Această schimbare legislativă are un impact semnificativ, adică anulează cadrul legal adoptat în 2018 care a stat la baza parteneriatului dintre cei doi acționari ai noștri: Statul Român prin Ministerul Economiei și SN 2 Mai cu 51%, și Damen Holding cu 49%. Prin acest parteneriat, controlul operațional și managerial al șantierului a fost delegat către Damen Holding, în calitate de acționar minoritar. În plus, compania a luat act de declarațiile publice ale acționarului minoritar, Damen Holding, exprimându-și poziția prin comunicatul de presă emis în această dimineață.
În cadrul acestei configurații inovatoare și de pionierat din 2018, în care Statul Român este acționar majoritar (51%) și Damen Holding acționar minoritar (49%), cu controlul managerial și operațional al companiei, șantierul nostru a dezvoltat o afacere în creștere continuă. Acest parteneriat a susținut întregul ecosistem de lucrători, parteneri locali și a contribuit la bugetele locale și centrale ale statului. Pe baza acestei configurații, Grupul Damen a investit în șantier cu finanțare, know-how, resurse specializate și a adus clienți și contracte necesare pentru a asigura competiția șantierului nostru pe piețele naționale, europene și internaționale. În perspectiva dezvoltării industriale a României în concordanță cu tendințele economice globale, considerăm acest parteneriat ca o oportunitate pentru viitorul industriei românești, pentru o dezvoltare rapidă și pentru poziționarea României ca actor industrial relevant pe piețele internaționale.”, a declarat Liana Constantin, Director Corporate Affairs.
Domnia sa a subliniat, de asemenea, că Șantierul Naval Mangalia este angajat în găsirea unei soluții comune și rapide între cei doi acționari, în vederea menținerii direcției de dezvoltare.
„În ultimii 4 ani, am depus eforturi susținute pentru a câștiga cote de piață pentru Șantierul Naval Mangalia, depășind două crize globale majore, respectiv pandemia COVID-19, care a afectat industria navală cu peste 70%, și conflictul devastator din Ucraina. În această perioadă, Grupul Damen a fost singurul investitor, susținând financiar șantierul, aducând know-how, menținând forța de muncă și atrăgând clienți, susținând astfel dezvoltarea activă a șantierului nostru.
În calitate de reprezentanți ai Direcției companiei, ne angajăm să acționăm în interesul șantierului. Obiectivele noastre rămân neschimbate:
- Livrarea produselor de înaltă calitate clienților noștri, la fel cum am făcut în ultimii 4 ani pe piețele naționale și internaționale. De exemplu, am livrat cea mai mare navă de extracție a diamantelor din lume, suntem în curs de a livra două structuri topside-uri pentru piața eoliană offshore, am realizat spărgătoare de gheață, tankere fluviale, feriboturi cu combustibil dual, barje, docuri plutitoare și am efectuat reparații la nave militare.
- Atragerea de noi comenzi și piețe pentru Șantierul Naval Mangalia, cunoscut ca unul dintre cele mai competitive și mai mari șantiere navale din România și Europa. Datorită capacităților sale, acest șantier poate deveni un jucător important pe piața energiei eoliene offshore, estimată la 200 miliarde euro în prezent. Acest potențial ar putea fi exploatat cu sprijinul și experiența Grupului Damen.
- Asigurarea continuității activității pentru colegii noștri, toți angajații șantierului nostru. Am tratat întotdeauna forța de muncă cu respect și le-am plătit întotdeauna salariile, impozitele și celelalte beneficii la timp, considerând aceasta ca fiind prioritatea noastră principală. În ultimii 4 ani, am achitat peste 185 de milioane de euro pentru salarii, impozite și costuri asemănătoare.
- Asigurarea continuității Șantierului Naval în cadrul economiei regionale. Acest șantier este vital pentru Mangalia, Constanța, Dobrogea și mai ales pentru România.”, a subliniat Liana Constantin.
„Ca urmare a modificărilor legislative prin adoptarea Legii 187/2023, suntem în proces de evaluare a impactului asupra activității noastre. Dorim să subliniem că vom face tot ce ne stă în putere pentru a acționa corespunzător în limitele noului cadru legal, pentru a asigura continuitatea activității noastre în beneficiul angajaților, clienților, colaboratorilor și autorităților fiscale din România, în calitate de contribuabil important.
În calitate de reprezentanți ai Directoratului celei mai mari entități de construcții navale din România și una dintre cele mai mari din Europa, cu o responsabilitate față de peste 1500 de angajați și peste 600 de subcontractori, având contracte în desfășurare cu clienți prestigioși, solicităm acționarilor noștri, Statul Român și Damen Holding, să găsească rapid o soluție care să permită continuarea proiectului nostru de relansare și dezvoltare a șantierului, menținându-l ca un jucător strategic în industria navală națională, europeană și internațională.”, a adăugat Liana Constantin.
Ea a continuat prin a menționa că în perioada următoare se va convoca o Adunare Generală a Asociaților pentru a discuta această situație fără precedent. Cu toate provocările întâmpinate, Grupul Damen rămâne angajat în țara noastră și în dezvoltarea Șantierului Naval Mangalia.
Dacă înregistrarea video de mai jos nu se încarcă, accesați acest link: https://www.youtube.com/watch?v=J7XkdrXZoao