Alertă în lumea aplicațiilor de dating: Cum se transformă dragostea într-o înșelăciune periculoasă

de admin 2
0 comentarii 205 vizualizari 4 minute de citit
A+A-
Reset

Aplicațiile de genul Tinder, Bumble și Facebook Dating, care promit să faciliteze întâlniri, noi prietenii și conversații interesante, pot ascunde riscuri grave, conform unei analize publicate în prestigioasa revistă științifică The Conversation.

Conform acestui articol, infractorii care operează pe platformele de întâlniri nu acționează la întâmplare, ci urmează metode bine definite pentru a-și racola victimele.

Una dintre cele mai frecvente strategii este cunoscută sub numele de “loverboy”, tehnica pe care chiar frații Tate au utilizat-o. Această abordare implică identificarea persoanelor vulnerabile și manipularea lor prin promisiuni atrăgătoare, determinându-le astfel să se îndrăgostească și să se lase influențate să întreprindă acțiuni pe care escrocii le doresc.

Un exemplu este povestit în serialul de pe Netflix, “Escrocul de pe Tinder”, care explorează cazul unui bărbat ce se pretinde a fi bogat pe platformele de întâlniri, captând atenția femeilor prin oferirea de lucruri extravagante, apoi manipulându-le astfel încât acestea să îi ofere bani.

Cu creșterea numărului americanilor care utilizează astfel de aplicații în timpul pandemiei, numărul escrocheriilor a cunoscut o creștere semnificativă. În 2022, aproape 70.000 de americani au căzut victime ale înșelăciunilor de pe platformele de dating, iar pierderile totale se ridică la peste 1,3 miliarde de dolari, conform The Conversation.

Analiza identifică cinci etape ale acestor escrocherii:

  • Atragerea victimelor prin profiluri atrăgătoare;
  • Dezvoltarea unei relații de încredere cu victimele;
  • Inventarea situațiilor de criză pentru a obține bani;
  • Manipularea prin șantaj în anumite cazuri;
  • Dezvăluirea înșelăciunii.

Escrocii investesc timp și efort pentru a câștiga afecțiunea victimelor, astfel încât să le convingă să le ofere bani atunci când pretind că sunt în nevoie urgentă.

Un exemplu specific este metoda “Sha Zhu Pan” din China, care implică manipularea victimelor să investească în aplicații false sau să joace pe site-uri de jocuri de noroc, convingându-le să plătească sume tot mai mari fără a primi nimic în schimb.

Pentru a preveni aceste escrocherii, autorii articolului propun cinci reguli esențiale:

  • Să evite oferirea de informații financiare;
  • Să nu transfere bani către persoane necunoscute;
  • Să nu trimită fotografii private către străini;
  • Să fie atenți la corectitudinea ortografică și gramaticală, deoarece escrocii pretind a fi din țări vorbitoare de limbă engleză;
  • Să cerceteze imaginile și numele primite.

În caz de suspiciune, se recomandă discuții cu prietenii și familia.

O altă metodă de prevenire ar fi ca aplicațiile să emită alerte atunci când detectează cuvinte precum “bancă”, “bani”, “MoneyGram” sau nume de bănci în conversații. De asemenea, algoritmul aplicațiilor ar putea identifica imagini de profil false și alte tipuri de înșelăciuni pentru a proteja utilizatorii împotriva escrocilor, subliniază The Conversation.

Comentarii

Articole similare

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?

Acest site utilizeaza Cookies pentru a imbunatatii experienta utilizatoriilor. Accept Afla mai multe

-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00
eMangalia

FREE
VIEW