Locuitorii din Constanța sunt anunțați că au ocazia să se înscrie în Programul de Casare a Autovehiculelor cu o vechime de peste 15 ani, beneficiind de o sumă de 3.000 de lei.
Potrivit reprezentanților Primăriei Constanța, perioada de înscriere se prelungește până la data de 31 august, ora 23:59. În prezent, în Constanța există aproximativ 150.000 de autovehicule, dintre care mai mult de o treime îndeplinesc criteriile pentru a primi stimulentul de casare.
“Vrem să încurajăm toți cetățenii din municipiul Constanța care au autovehicule eligibile pentru programul de stimulare să profite de această oportunitate de a primi suma de 3.000 de lei și de a scăpa de responsabilitățile și costurile asociate unui vehicul învechit.
După încheierea perioadei de înscriere, Administrația Fondului pentru Mediu va furniza lista persoanelor înscrise, pe care le vom chema la Centrul de Informare pentru Cetățeni din incinta City Park Mall pentru a verifica documentele și a încheia contractul de finanțare”, au declarat oficialii.
După încheierea contractului de finanțare, proprietarul autovehiculului are posibilitatea să îl predea colectorilor autorizați, urmând să fie radiat din circulație și din registrul fiscal. După confirmarea preluării și radierea, suma alocată în cadrul programului va fi transferată în contul bancar al beneficiarului.
Pentru detalii suplimentare și asistență în procesul de depunere a cererii, cetățenii pot apela la numărul de telefon 0241.485.807.