Vârstnicii și persoanele cu dizabilități din Mangalia vor primi sprijin pentru încălzirea locuințelor

de admin 2
0 comentariu 63 vizualizari 2 minute de citit
A+A-
Reset

Primăria Mangalia, condusă de Radu Cristian, aduce o mână de ajutor vârstnicilor și persoanelor cu dizabilități în ceea ce privește sprijinul pentru încălzirea locuințelor.

Printr-o postare publicată pe pagina sa personală de Facebook, primarul Radu Cristian a anunțat o măsură importantă: creșterea semnificativă a ajutoarelor acordate acestor categorii vulnerabile.

“În prima ședință a Consiliului Local, voi propune o majorare substanțială a ajutoarelor de încălzire pentru beneficiarii conectați la sistemul centralizat de termoficare. Această majorare este adresată în special vârstnicilor din oraș, persoanelor cu dizabilități și celor aflați în categoriile vulnerabile. Așa cum am subliniat anterior, nu suntem de acord să subvenționăm costurile de încălzire pentru cei cu venituri mari sau pentru cei care refuză munca.

În schimb, în contextul actual al economiei naționale, considerăm că este datoria noastră să sprijinim familiile defavorizate pentru a face față cheltuielilor de încălzire pe timp de iarnă. Astfel, ne propunem să majorăm pragul de venit pe membru de familie, necesar pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzire, de la 2500 la 4600 de lei. Această ajustare se aplică tuturor categoriilor de beneficiari. Persoanele cu dizabilități vor primi, fără condiții, sprijin financiar pentru jumătate din costul gigacaloriei, suportat din bugetul local.

De asemenea, vârstnicii (cu vârsta de peste 63 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați) vor primi un sprijin financiar echivalent pentru încălzirea locuințelor lor de domiciliu, fără alte cerințe, cu excepția încadrării în noul prag maxim de venit menționat anterior. Celelalte categorii de beneficiari vor continua să se încadreze în criteriile anterioare, iar creșterea considerabilă a pragului de venit va permite un număr mult mai mare de gospodării racordate la sistemul centralizat să beneficieze de sprijinul financiar pentru încălzire, asigurat din bugetul local”, a comunicat Cristian Radu.

Comentarii

Articole similare

Acest site utilizeaza Cookies pentru a imbunatatii experienta utilizatoriilor. Accept Afla mai multe

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00
eMangalia

FREE
VIEW