Perioada de înscriere în Programul de Casare a Autovehiculelor cu vechime de peste 15 ani, în schimbul sumei de 3000 de lei, a fost extinsă până pe 29 septembrie 2023, ora 23:59.
Cei interesați pot obține detalii despre procedura de creare a contului și înregistrare la adresa: https://www.afm.ro/casare_auto_uzate.php
În cadrul unui cont, se pot înregistra cereri pentru un singur CNP, iar o persoană fizică poate aplica o singură dată în cadrul aplicației. De asemenea, solicitantul trebuie să aibă domiciliul pe teritoriul municipiului Constanța, în care autovehiculul uzat, pentru care se cere finanțare, este înregistrat fiscal.
“Le recomandăm locuitorilor din Constanța care dețin astfel de vehicule să profite de această oportunitate pentru a primi suma de 3000 de lei și a scăpa de povara întreținerii și costurilor asociate unui vehicul învechit.
După încheierea perioadei de înregistrare, Administrația Fondului pentru Mediu va furniza lista celor înregistrați, pe care îi vom invita la Centrul de Informare pentru Cetățeni din incinta City Park Mall pentru a verifica documentele și a semna contractul de finanțare. După încheierea contractului, vehiculul poate fi predat colectorilor autorizați, ulterior fiind radiat din circulație și din evidența fiscală. După confirmarea predării și radierii, suma de casare va fi transferată în contul beneficiarului.
Este responsabilitatea noastră să îmbunătățim mediul înconjurător pentru a proteja sănătatea noastră și a celor dragi. Pentru mai multe informații și asistență în procesul de înregistrare, sunați la 0241 485 807.”, au transmis reprezentanții administrației locale.