e-Factura este obligatorie de la 1 ianuarie 2024, fiind obligație a tuturor companiilor, PFA și ONG-uri. Este nevoie neapărat de un certificat digital calificat, fiind necesar pentru Spațiul Privat Virtual (SPV).
Prețurile pentru certificatul digital calificat variază și sunt între 30 – 45 euro pentru un an, iar pe termen puțin mai lung, de 3 ani, ajung până în jurul valorii de 80 euro. Atenție că prețurile sunt fără TVA.
O noutate introdusă recent prin OUG 115/2023 este legată de clarificările privind termenul de depunere.
Acest termen este de 5 zile calendaristice de la emiterea facturii, dar nu mai târziu de 5 zile calendaristice față de termenul de emitere a facturii prevăzut de Codul fiscal, adică data de 15 a lunii următoare.
Practic, așa cum spunea și consultantul fiscal Adrian Bența, cel mai târziu am putea transmite factura până pe data de 20 a lunii următoare inclusiv, iar pentru cei ce automatizează softurile, ar fi bine să se păstreze termenul de maxim 5 zile calendaristice de la emiterea facturii.
Ministerul Finanțelor a făcut un ghid Video care arată pașii de urmat.