Domnule Moroianu, ce ne puteți spune despre Conferința HoRes la care și eMangalia a luat parte, cât și despre premiul ce v-a fost acordat? Ne-a bucurat faptul că un asemenea premiu a ajuns la Mangalia, prin dumneavoastră!
“Mulțumesc pentru întrebare și apreciere! Conferința a fost un mare succes, așa cum era de așteptat de la HoRes și Nicoleta Ionescu, care ne-a obișnuit cu evenimente de înaltă calitate, foarte bine organizate. Am avut bucuria de a întâlni prieteni vechi și dragi din turismul românesc, jucători importanți din acest sector. Nivelul discuțiilor a fost de asemenea foarte ridicat, având în vedere notorietatea și calitatea vorbitorilor.
Despre premiu, ce să vă spun? Nu mă așteptam, a fost o surpriză și o onoare pentru mine, o recunoaștere a rezultatelor carierei mele. Acest premiu mă obligă să mă implic și mai mult în dezvoltarea și promovarea turismului din sudul litoralului! Dedic acest premiu echipei mele, alături de care lucrez de mai bine de 20 de ani și alături de care am înfruntat și depășit toate dificultățile întâlnite. Împreună, am reușit să implementăm numeroase proiecte de referință în turismul din sudul litoralului și nu numai. Le mulțumesc colegilor mei pentru efortul și profesionalismul de care au dat dovadă mereu!
Profesionalismul colegilor mei a fost demonstrat și în ultimul nostru proiect, reabilitarea și repunerea pe piață a Complexului Lacul Racilor din Olimp, acum 6 ani. Acest complex a devenit foarte apreciat de oaspeții noștri, mulți dintre ei fiind acum clienți fideli. Mulțumirile mele se îndreaptă și către toți colaboratorii noștri, care ne-au sprijinit de-a lungul carierei noastre! Mulțumiri speciale se adresează HoRes, care ne-a fost mereu aproape, dar în mod special prietenei noastre Nicoleta Ionescu, această mare doamnă a turismului românesc, care și-a dedicat ultimii 20 de ani susținerii și promovării turismului din România! Îi mulțumesc personal Nicoletei și îi urez mult succes în continuarea acestui frumos și prestigios proiect, HoRes! Mulțumesc de asemenea eMangalia pentru promovarea acestui eveniment!”
2 comentarii
Felicitări!
FELICITĂRII TOT. MEREU. IN. VIRFUL PIRAMIDEI